Dacă m-aș întoarce în timp i-aș spune copilei:

a fi nu e o opțiune din multe alte opțiuni, a fi e singura opțiune.

poveștile prind viață.

toate florile ar trebui readuse la viață prin poezie.

da, tu poți fi Alice și lumea poate fi wonderland, dacă asta îți dorești.

a te pierde printre metafore poate fi o alegere potrivită.

Dar cel mai mult aș vrea să știe că realitatea e periculoasă prin ignoranța ei, prin atitudini rigide și opinii fixe care nu țin cont de faptul că e nevoie de explorări și curiozitate pentru a ajunge la adevăr. Cum să ajungi la adevăr când toți spun că doar ei au dreptate? Ia-ți visele, cărțile, bagajele și pleacă într-un loc unde mediul va înțelege că într-o grădină nicio floare nu ar trebui ruptă și niciun cuvânt întemnițat. Și dacă ai greșit, foarte bine, măcar ai creat! Data viitoare va fi mai bine, dar tot imperfect va fi. Imperfect la nesfârșit, dar din ce în ce mai bine. Marea greșeală ar fi să nu încerci. Eu am eșuat azi, voi eșua și mâine și voi eșua la infinit, dar în spatele eșecului, în realitate, e o poveste de succes. De fapt, azi am avut succes și voi avea succes și mâine. Cine ar putea defini reușita?

Unii frâng aripi cu indiferență sau cu un sadism învățat și exersat, iar cei cu aripile frânte își construiesc rachete nu pentru a arăta că s-a greșit, ci pentru că nu au altă soluție de a fi, a crede și a evolua.

Dar ignoranța ar putea (și are toată libertatea) să își cumpere flori artificiale și să le vândă la bucată, însă nu are niciun drept să ne impună a trăi într-o seră sau într-o fabrică de iluzii de plastic. De ce aș lupta în zahar cu morile de vânt, cu ignoranța și cu cei care au consumat și ultima resursă, când aș putea să mai aduc o rază de lumină acelor flori sălbatice? Mereu e o alegere între a te plânge de frig și a încerca să aduci primăvară, iar întunericul, privind dintr-un unghi diferit, s-ar putea transforma în lumină. Întotdeauna există o opțiune între a consuma sau a crea sau între a distruge sau a construi, între a-ți urma sufletul sau a urma turma. Cărămidă cu cărămidă, floare cu floare, cuvânt după cuvânt, acest castel s-a construit nu cu efort, ci cu inspirația unei zile fericite, cu speranța unui mulțumesc și cu încrederea că a fi diferit, dar real e cea mai bună soluție și că valorile autentice sunt cele care izvorăsc din suflet, nu din opinii rigide la jumătatea drumului față de adevăr.

Adevărul îl are fiecare și adevărul fiecăruia contează.

P.S. Cei trei dragoni erau reali, nu de jucărie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s