Dinozaur sau unicorn?

Am intrat în 2020 cu intenția să călătoresc mai mult în țări care au clima mai blândă și am început cu Tenerife prin ianuarie-februarie, a urmat Cipru prin martie și aveam pe listă Portugalia, Spania și Italia.

În fine, știam că urmează pandemia și nu voiam să realizez la acel moment faptul că se vor închide granițele și că voi fi izolată în România. Dar eram în Cipru când am aflat că urmează starea de urgență și se vor închide granițele așa că am luat primul avion și m-am întors.

Pe aeroportul din Cipru era armata Franței și mi-am dat seama de atunci că urmează să fie dure vremurile ce vor urma.

În perioada martie-iunie, m-am implicat. Nu am stat izolată între 4 pereți, ci am oscilat între 3 orașe: Craiova, București și Constanța. Având sedii sociale/profesionale în mai multe orașe, nu mi-a fost greu să bifez declarațiile. Am alergat pe plajă, am făcut sport și am făcut multe într-un timp foarte scurt.

1. M-am implicat într-o campanie Avocați pentru Avocați pentru identificarea și ajutorul avocaților seniori.

2. Am oferit consultanță juridică pro bono oamenilor cu vacanțe/zboruri anulare în vederea recuperării banilor.

3. Am organizat un internship online pentru 11 studenți la drept.

4. Am făcut implementarea GDPR pro bono la o platformă pentru ajutorul bătrânilor: ajutorsenior.ro.

5. Am susținut petiția #eucandoit către Parlamentul European pentru a se găsi soluții pentru actuala criză economică și socială.

6. Am refăcut singură complet site-ul LegalUp.

7. Am promovat drepturile omului și, mai ales, dreptul la viață privată.

8. Am transmis, împreună cu Silvia Uscov, o petiție către ANSPDCP pentru interpretarea GDPR în cazul termoscanării.

9. Am strâns o echipă de co-autori cu 11 juriști de top pentru lucrarea „GDPR. Comentariu pe articole”.

10. Am publicat două cursuri online gratuite pe Focus: unul despre prelucrarea datelor în contextul pandemiei COVID-19 și altul despre cum pot realiza organizațiile termoscanarea fără să încalce GDPR.

Toate lucrurile de mai sus le-am făcut fără a cere nimic în schimb. Un simplu mulțumesc a fost suficient, dar am observat, după ce am ajutat două persoane fizice să renegocieze un contract de închiriere, că nu am primit în schimb – nici măcar un mulțumesc. Dar alteori am primit un mulțumesc de unde nu mă așteptam și asta mi-a dat motivația care îmi trebuia.

Dar azi, oamenii sunt triști. Îi observ pe stradă, în supermarketuri, dar îi observ și pe online pentru că sunt conectată aici cu zeci de mii de oameni. Suntem cu toții triști pentru că ni s-au luat mult prea multe și nu ni s-a oferit încă nimic în schimb. Oamenii și-au pierdut slujbele, afacerile intră în faliment, iar pe social media hate-speech-ul și cyberbullying-ul au atins cote maxime.

Când am vorbit despre drepturi prima dată în martie, o parte din oameni m-au susținut, iar alții au încercat să mă pună la zid. Am rezistat și am mai scris încă o dată despre drepturi. O parte din ei au dat unfollow, alții mi-au dat unfriend, dar în locul lor au venit sute de alți oameni care m-au susținut în toate demersurile mele.

În fine, trăgând linie am realizat că prieteniile adevărate și relațiile autentice de business devin mai puternice în vremuri tulburi și, cumva, pandemia a reușit să elimine din anturajul meu oamenii cu valori diferite care oricum ar fi plecat la un moment dat. Prietenii, clienții și colaboratorii mei sunt oameni înainte de a fi orice altceva. Iar celor care au plecat le urez drum bun.

Tot trăgând linie, realizez că această perioadă m-a maturizat rapid și poate nu e un lucru rău având în vedere că anul viitor trec la versiunea 3.0. Dar sper să îmi păstrez totuși inocența și să nu mă transform într-un adult neimplicat în comunitate. Sper să rămână aceleași lucruri care au contat de când m-am făcut avocat: umanitatea, empatia, implicarea în comunitate, sinceritatea și respectul.

În perioada asta suntem triști si dezamăgiți, dar împreună și cu fapte bune, putem construi o lume mai bună. Chiar și curcubeiele au nevoie de ploaie ca să apară, iar unicornii cred în noi dacă și noi credem în ei.

Folosesc termenul „unicorn” cu înțelesul lui metaforic din mitologie: cel mai puternic și pur animal care umblă fără frică prin lume. O metaforă a ceea ce căutăm cu toții astăzi: adevărul, puritatea, curajul și iubirea într-o eră intens digitalizată.

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s