Interviu cu Mihnea Stoica. Soluții? Un decan pe Red Bull si o reprezentare profesionista in procesul decizional.

Eu și Mihnea Stoica ne-am văzut la Energiea, ne-am comandat de mâncare și am continuat să vorbim despre fenomene supranaturale, eroi și dragoni. Eu aș fi vrut să dezbatem împreună cum se va sfârși serialul Urzeala Tronurilor, dar Mihnea vorbea de ceva filme de cultură și m-a pierdut, așa că am ales să discutăm, ca întotdeauna, despre profesie și viață, concurență, relații, stagiatură și performanță. Despre vulnerabilitate, eșecuri și luat de la capăt.  Și despre alegerile de sâmbătă.

Ruxandra Sava: Cum a fost la Balul Stagiarilor? Ți-a plăcut Irina Rimes?

Mihnea Stoica: Nu, nu mi-a plăcut. Intre ai nostri, prefer artiștii români. Când vorbim despre entertainment, prefer să îmi asigure entertainmentul un artist care stăpânește limba română. Nu-mi prea place când aud prea multe consoane specifice estului, slavilor. Dar când aud ceva de Planeta Moldova mă distrez. Deci nu mi-a plăcut Irina Rimes, dar mi-a plăcut Balul și mi-a plăcut altă chestiune – stagiarii chiar au venit îmbrăcați adecvat pentru un bal: rochii de seară, mulți băieți in smocking, foarte elegant. Eu am purtat o tinută black tie, dar am văzut și colegi care au fost în ținute de zi. Hmmm…

 

Ruxandra Sava: Contează așa mult ambalajul?

Mihnea Stoica: Contează așa mult curtoazia?

Ruxandra Sava: Contează.

Mihnea Stoica: Bine atunci. Puteam să vin în spielhosen, dar am zis să fiu curtenitor.

Îmi place Irina Rimes și am reușit să finalizez prima mea carte ascultându-i ultimul album, dar pot să accept și alte perspective. Îmi plac oamenii din Moldova. Și sunt pro avocatura în teniși, dar să fim serioși acum, Mihnea chiar are dreptate. Dacă vrei succes, trebuie să fii țiplă și cum spunea chiar el într-un interviu acum 2 ani: sânge rece, crocodil.

Ruxandra Sava: În CV-ul tău scrie că ai experiență în managementul conflictelor. Cât de important e acest skill pentru un viitor decan?

Mihnea Stoica: Da, e un skill. Aici nu pot spună că (virgulă) concurența ar fi străină de treaba asta. Acest management al conflictelor nu se referă la conflictele cu clientela, ci la conflictele din cadrul profesiei. E mai puțin ineteresantă partea de management al conflictelor, cum gestionezi și la ce rezultat vrei să ajungi. E foarte important de reținut obiectivele celor care intră în conflict, iar principalul obiectiv al avocatilor era garantarea unei cariere. Eh, noi suntem o profesie liberală, nu suntem magistrați ca evoluția în carieră să fie determinată de o lege sau milițieni, că și milițienii au același lucru. Deși e o profesie liberală, aspiranții ar trebui să se bucure de niște garanții. Nu ar fi neapărat norme, nu aș zice nici cutumă. Dar eu văd o societate de succes garantată pe accesul la evoluție.

Ruxandra Sava: Eram la conflicte, cumva.

Mihnea Stoica: Păi da. Asta e principala cauză de conflict. În momentul în care ignori aspirația unuia de a căpăta o greutate din ce în ce mai mare în societate, intervine conflictul. Pe locul doi vin alte chestiuni: financiare, managementul vacanțelor, work-life balance. Dar acestea chestiuni sunt subsidiare, principala fiind garantarea aspirației. În momentul în care îți bați joc de garantarea aspirației, apar conflictele.

Un domn avocat în costum de un albastru țipător, de vreo 30 de ani, trece pe lângă noi și se oprește să îl salute pe domnul Mihnea. Îl vom numi în continuare Stagiarul.

Stagiarul: Salut!

Mihnea Stoica: Ia, uite, mă! Îți merge bine, ah? Mi-a fost stagiar! Ia, uite ce elegant e!

Stagiarul: Ce faci Maestre?

Mihnea Stoica: Foarte mișto costumul, de unde ți l-ai luat?

Stagiarul: De la Zara.

Mihnea Stoica: Ha-ha, îmi pare rău că am zis că e mișto.

Stagiarul: E de terfeleală. Când sunt alegerile, pe 4?

Mihnea Stoica: Nu, pe 19, ca la școală, vii direct la restanță, nu stai să pierzi vremea.

Stagiarul: Vin și eu pe 19. Zi frumoasă!

Mihnea Stoica: Asemenea!

Stagiarul s-a îndepărtat mândru. O fi fost oltean? Suntem cam mândrii, noi de fel. A părut o secvență din Suits și m-am gândit ce norocos a fost Stagiarul să aibă un Maestru care să îi dea aripi. Mi-am amintit puțin de stagiatură… Și eu am avut noroc, dar… M-a lamurit Mihnea ca nu a fost la el la birou, ci la INPPA – S, stagiarul care citea cel mai mult. Stia fiindca tot timpul avea alta carte la el.

Ruxandra Sava: Cum e situația stagiarilor astăzi?

Mihnea Stoica: Unii avocați sunt supuși abuzurilor. Cea mai mare anomalie pe care am întâlnit-o a fost în ancheta disciplinară a unui stagiar pe care l-am întrebat unde e biroul unde lucrează și nu a știut să îmi spună. Păi cum așa? Și m-am uitat pe recomandarea pentru Def. Picase omul deja odată Deful. Iar stăpâna spunea acolo că e punctual, că nu a intarziat vreodata la birou si că e serios. Și l-am întrebat: „Unde era biroul? La ce statie coborai? Ai amnezie? Că femeia asta atestă că te duceai acolo, că erai serios!” Chiar e un abuz, deși aparent pare făcut un favor unui stagiar că i-a dat o semnătură și atât. L-ai lăsat de izbeliște. Nu poti sa ii asiguri indrumare, trimite-l in alta parte, ca acum piata profita stagiarilor si sigur isi gaseste. Doi la mână, întrebarea mea preferată la INNPA: „Cine e stăpânul vostru?” Iar oamenii îmi răspund că sunt colaboratori. Și atunci îi întreb: „A, sunteți independenți”, iar ei răspund „Nu!”. „A, înseamnă că nu aveți program?”, și îmi răspund „Ba da! Cum să nu avem program?”. Iar eu continui: „A, câștigați procentual din onorarii, vă dă și vouă 10%?”, iar ei răspund: „Nu, avem fix!”. Și atunci îi întreb: „Păi cum ești tu colaborator? Dacă nu ai independență, dacă nu ai program fix, dacă ai leafă, zi-mi și mie: unde ești colaborator? Ce te separă de salarizat?”. De un alt abuz vorbeai tu mai devreme: vă dă voie la INNPA? Vă dă pe dracu voie! Putem continua, mai sunt exemple de abuzuri.

Ruxandra Sava: Mie o formă de abuz mi se pare atunci când stagiarul e curier. Știi de cei care lucrează la Glovo?

Mihnea Stoica: Da, porumbel călător! UberEats. Intr-o campanie de acum 10-12 ani auzeam stagiari care spunea că nu mai vor să îi trimită maestrul la spălat mașina. Chiar, acum pot fi indrumatori. Cum si-or trta stagiarii.

Îmi place Mihnea pentru că e protectorul persoanelor vulnerabile. Caută mereu soluții pentru tineri și vârstinici. Fiind empatică, pot înțelege. Apropo de lucrătorii de la UberEats și Glovo. Ați observat cum își poartă povara la vedere? Mă întristează… Dar, la final de zi, ei își lasă ghiozdanul jos și sunt liberi. La noi, avocații, e mai greu cu detașarea…

Ruxandra Sava: Mă întrebam dacă poți vorbi de 5 probleme actuale ale profesiei și să propui la fiecare problemă identificată cel puțin o soluție.

Mihnea Stoica: Hodoronc-tronc la masa! Stai sa scot cinci. Cea mai mare ar fi reprezentarea baroului – multime vida. Solutie: un decan pe Red Bull si o reprezentare profesionista in procesul decizional, externalizata si chiar bugetata.

Doi: oficiile. Francezii traiesc din asistenta judiciara fara nicio jena. Traiesc toti din asistenta judiciara pentru ca sunt latinii cu cel mai mare buget alocat asistentei judiciare iar pragurile ajutorului public judiciar sunt foarte relaxate. Tineti minte cand madmoisele Le Pen fu desemnata sa asiste un azilant magrebian? Tatal sau conducea dreapta franceza (la noi beizadeaua nici nu ar fi trecut pe langa SAJ) si milita impotriva relaxarii azilului. Dar ei nu se ciorovaiesc pe repartizarea cauzelor, nu se suspecteaza si se solidarizeaza mereu. Insa, cel mai important, ei nu trateaza asistenta judiciara ca pe o reprezentare a esecului. Nu. Francezii o valideaza ca o susrsa foarte consistenta de venituri in profesie – 500 M € annual. Si atunci, solutia consta in reorganizarea si validarea asistentei judiciare.

Trei, cred. Pregatirea profesionala. Lumea s-a cam saturat de penal si cere mai mult pe nisa. Si eu sunt de acord ca ponderea penalului este disproportionata. Si atunci m-as orienta spre ateliere intre practicieni in grupuri mici. Care nu trebuie sa fei organizate neaparat de barou sau de INPPA. Din contra, sunt adeptul unei piete libere pentru formarea profesionala, pe vreau sa o stimulez. Iar evidenta formarii trebuie tinuta in sistem declarativ.

Unde am ajuns cu numaroatoarea? Ca mi se termina inspiratia. Aha, patru. Ca la scoala. Disciplianrul. Birocratic, ne lipseste cazierul. Ne-am hotarat de mai multe ori sa il organizam, dar nu cred ca am dus demersurile la capat. In plan principial insa mai avem doua probleme: lipsa de predictibilitate a abaterii si omisiunea de a reglementa reabilitarea. In lipsa reabilitarii, abaterea te urmareste o viata. Degeaba esti cel mai vandut autor pe drept si inca un cuvant ca reputatia stirbita de abatere ma impiedica sa te cooptez la INPPA sau sa te aleg mai stiu eu ce. Apoi, abaterile sunt definite mult prea generos drept conduita profesionala sau extraprofesionala care aduce atingere prestgiului profesiei. Si asta intr-o profesie care include si alcoolismul intre riscurile profesionale.

Ultima? Nu putem sa numaram precedenta ca doua? Transparenta. Sa tinem sedintele in parc, sa participe oricine. Acum aplicabila la multe barouri care isi posteaza sedintele online. Insa noi, la Bucuresti, putem sa stam ca strutii si sa ne prefacem morti, poate ne ocoleste progresul. Si campania asta electorala cu batista pe tambal refelecta cel mai bine propensiunea liderilor spre transparenta.

Între timp am terminat și masa și l-am provocat la o plimbare prin Cișmigiu ca să „nu se depună” și cu ocazia asta am aflat că are fobie de… porumbei! Așa că mi-am propus ca prin întrebările următoare să aflu mai multe despre omul Mihnea Stoica.

Ruxandra Sava: În continuare, vreau să aflu mai multe despre tine ca om, așa că întrebările vor fi suficient de personale.

Mihnea Stoica: Da, dar vreau să îți răspund la întrebarea despre co-interesare și co-implicare. Când e vorba de co-interesare sau co-implicare, e foarte simplu. Nu trebuie să vină lumea la Barou de frică, trebuie să vină de plăcere. Trebuie să vină să vadă un Barou deschis care ascultă și care, pe cât posibil, le rezolvă problemele. Un Barou care măcar, cum să spun, cântărește ce zici, te ascultă și în baza a ceea ce spui ia o decizie, bună sau rea pentru tine, dar măcar te ascultă înainte. Eh, ce câștigi în felul ăsta? În prezent, idealismul există și toți sunt cred că ar fi încântați să fie așa, dar pe mine mă interesează ca Baroul să devină o forță  și să acționăm solidar. În momentul în care protestezi, nu protestezi cu 100 de inși pe scări, protestezi cu 2000 de oameni in Piata. Scările devin neîncăpătoare. Uitați-vă în Franța. Ăia o dată la trei luni sunt în grevă. Sunt mai tari ca fermierii. Dar ce tratament au acolo! Eh, și atunci, co-interesând colegii, stimulându-i, facem treaba asta ca să întărim exact solidaritatea: singura armă pe care o avem la îndemână. Când ignorăm probleme unora și faci segregări – dă-i încolo că sunt corporatiști, dă-i încolo că sunt stagiari, dă-i încolo că sunt penaliști, profesia și-a pierdut unitatea, și-a pierdut forța și eficiența. E suficient de explicat?

Ruxandra Sava: E suficient de explicat, am înțeles chiar și eu. (râd). Urmează întrebări puțin mai personale… Ca avocați, uneori câștigăm, alteori pierdem. Cum celebrezi victoriile astfel încât să îți păstrezi totuși modestia și simplitatea unui simplu om?

Mihnea Stoica: Fâs. Modestia nu are ce căuta în profesia asta! Îmi pare rău!

Ruxandra Sava: Dar tu ești totuși un om modest. Adică noi așa te percepem. Foarte modest chiar!

Mihnea Stoica: Pă cuvânt? Eu îs lăudăros! Nu sunt modest. Și așa ajungem la subiectul „track record”. Ce zici? Să publice Baroul track record-ul tău sau nu? Problemă de viitor. Să fac treaba asta obligatorie sau să o fac la opțiune? Dacă o fac la opțiune, ce sancțiune ai când declari necorespunzător adevărului?

Ruxandra Sava: Ce înțelegi prin track record la Barou?

Mihnea Stoica: Câte victorii ai avut raportat la numarul de cauze.

Ruxandra Sava: Am înțeles, adică un fel de profilare. Aici intervine GDPR-ul.

Mihnea Stoica: Tocmai la asta m-am referit, că nu o faci obligatoriu, ci o faci la opțiune. Dar dacă tu spui ceva și vine altcineva și îmi spune: „Vezi că nu are track recordul ăla, nu are 78% cât zice el, are 65%”, ce fac atunci? Îți rup capul în vreun fel? Pentu că induci în eroare clientela. Dar, revenind, sunt puțini avocați care au tăria să vorbească și de cauzele pierdute. De fapt nu vorbesc doar despre avocați, în general sunt puțini oamenii care discută și își analizează eșecurile.

Ruxandra Sava: Că tot am ajuns la eșecuri, sunt curioasă de ceva. Cum faci față înfrângerilor? Ce anume te ajută să te întorci la treabă la scurtă vreme după ce ai pierdut un dosar și să lucrezi cu aceeași determinare?

Mihnea Stoica: Bună întrebare! E bună întrebare pentru că eu șapte ani nu am pierdut niciun dosar. Nu sunt absurd să spun că nu am avut soluții nefavorabile mie, dar nu am ieșit niciodată din estimarea pe care o făcusem. Întotdeauna am informat clientul: „Facem, dar cred că pierzi. Te admite în parte”. După caz. Șapte ani am fost fără greșeală.  După șapte ani, în aceeași săptămână, am pierdut două procese. Am ieșit din estimare categoric. Pierderi pe toată linia. Ce era să fac, depresie? Nu pot să exagerez să spun că nu era cât pe aici să fac depresie, dar depresia era o opțiune. Nu am făcut nimic, am spus clienților că am pierdut, dacă vor să își ia alt avocat, bine, dacă nu, atacăm. Din astea două, unul a rămas pierdut definitiv. Ce poți să faci? Un proces pierdut ar trebui să nu te dărâme. Teoretic. Mi s-a mai întâmplat acum 3 ani să primesc o soluție care pur și simplu m-a revoltat. Dar nu am semnat că îmi dau demisia din profesie, nu am semnat că mă las de procese, asta a fost: am primit o soluție foarte proastă. Mi-am făcut autocritica, am verificat ce aș fi putut greși, iar până în ziua de astăzi nu pot decât să regret că clientul nu a fost de acord să mergem la CEDO. A fost o soluție dezgustătoare, cu o marjă de eroare teribilă. Asta este. Dar cum să spun, procesele pierdute fac parte din viață. Clientul trebuie să știe că procesele se mai și pierd. Asta e.

Ruxandra Sava: Care sunt secretele pentru a construi o structură care să reziste în fața oricăror amenințări: furtuni, uragane, roboți, Apocalipsa Zombie?

Mihnea Stoica: Ai nevoie de unul ca mine în societate care să și le imagineze pe toate! Structura? Asociata mea, Adriana Ciolca este fosta mea stagiară. Asociatul meu, Mihai Radu este fostul meu stagiar. Fostul meu asociat, Razvan Ranetti a fost stagiarul colegului și confratelui meu cu care am împărțit multă vreme spațiul, Mihai Răvescu. Ne-am cunoscut, nu ne-am tras în piept vreodată unul pe altul, nu ne-am promis marea cu sarea, ne-am ținut întotdeauna de cuvânt, și iată că, după zece ani de zile, relația funcționează în continuare. Și nu cred că ne poate zgâlțâi zdravăn ceva. Nici vreo modificare legislativă, nici vreo Apocalipsă Zombie, nici roboții.

Ruxandra Sava: Apropo de penal, avocatura de penal a fost mult prea mult pentru mine când am realizat că trebuie să fac și terapie cu clienții, așa că, în scurt timp, am decis să fac doar civil. Cum te descurci în postura de „psihoterapeut”?

Mihnea Stoica: La mine pleacă lumea cu depresie! (râde). Știi cum mi-aș eficientiza la maxim activitatea? Cu legea Macron dacă m-aș asocia cu un psiholog. După ce vorbește lumea cu mine și află adevărul, prima escală cred că pe la psiholog ar trebui făcută. Dar, cum să spun, treaba mea nu este să menajez oamenii, ci treaba mea este să le asigur o apărare cât mai eficace: să evaluez cât mai correct un probatoriu pe baza căruia se va pronunța o soluție, să îmi iau niște marje pentru că nu trebuie să aibă toată lumea aceeași opinie ca mine și atunci, în contextul ăsta, bazându-mă pe probabilități, să aleg calea cea mai bună de urmat pentru client. Și nu o aleg eu, o alege clientul. Eu o recomand. Ce să spun despre partea de terapie… Încerc să nu fiu crud. Încerc, pe cât posibil, să menajez omul, dar nu îl poți menaja de adevăr. Mai departe, plânsul nu cu mine se reglează.

Mihnea mi-a explicat ca, in calitate de Ministru al Economiei, Macron a promovat o lege pentru eficientizarea colectarii creantelor bugetare care stimuleaza profesionistii sa se asocieze interprofesional. 

 

Ruxandra Sava: Te-ai lăsat de fumat acum jumătate de an. Cum e? Ce te determină să reziști tentației?

Mihnea Stoica: Groaznic. Frica de a mă lăsa din nou de fumat. Deci dacă mă reapuc, o să îmi fie foarte greu să renunț la fumat. Și pun problema că la un moment dat o să îmi zică un doctor: „Bă, dacă mai fumezi, mori.” Nu vreau să fiu nemuritor, dar cred că o să îmi fie frică și o să trebuiască să mă las și cred că o să fie groaznic din nou. Și atunci, mă menajez. Așa mă ambiționez și nu fumez.

Ruxandra Sava: Ești fondatorul unei Societăți de avocatură: Mihnea Stoica și Asociații. Cum faci să nu ajungi la „divorț”? Cum definești încrederea? Dar loialitatea?

Mihnea Stoica: Apropo de managementul conflictelor: când așteptările sunt bine conturate, nu trebuie să ai conflicte. Dacă ai conflict în ciuda unei așteptări bine conturate, s-ar putea ca problema să fie ori din interpretarea pe care o dă altă persoană care bate câmpii limitelor respective ori din insasi trasarea limitelor.

Ruxandra Sava: Hai să îți fac o poză.

Mihnea Stoica: Pe Aleea Debarcarderului?

Ruxandra Sava: Nu, nu, acolo, la cascadă.

Mihnea Stoica: Da, la roacări. Să zică lumea că am fumat p-aicia.

Ruxandra Sava: Să fii popular.

Mihnea Stoica: Electoral e nasol. Păi, stai mă, ești serios? Dai interviuri în parc? Pana mea, cine ești? Ești nebun la cap, nu ești la birou la ora asta?

Ruxandra Sava: Da, asta așa e. Ok, nu mai facem poze. Cum definești încrederea?

Mihnea Stoica: Hai să ne întoarcem la societatea de avocatură. Faptul că am mizat atâta timp unul pe altul… Ho-ho! Avem păruieli zilnic la birou. Dar nicio păruială nu are alte consecințe decât un trântit de ușă. A doua zi lucrurile sunt în continuare la locul lor.

 

Ruxandra Sava: Și totuși, oamenii vin și pleacă, iar în urma lor uneori rămâne doar experiența și loc pentru alte persoane. Oamenii noi care au venit în viața ta au fost mai buni decât cei care au plecat?

Mihnea Stoica: E o chestie de perspectivă. Nu vor fi niciodată doi oameni egali: unii sunt mai buni, alții mai puțin buni. Optimiștii cred că noii veniți sunt mai buni, pentru pesimiști e invers.

Ruxandra Sava: Eu nu te întreb dacă ești o persoană optimistă sau pesimistă, ci cum ai sesizat tu lucrurile. Sunt 21 de ani de avocatură, totuși.

Mihnea Stoica: Pot să spun că perspectiva se schimbă. Pe niște oameni pe care i-am evaluat înre-un fel acum 10 ani, îi evaluez cu totul și cu totul altfel acum. La fel, niște situații care aveau o anumită încărcătură acum câțiva ani, au altă conotație în prezent.

Ruxandra Sava: Ai momente în care ai simțit că oferi mai mult decât primești? Ai învățat să spui nu?

Mihnea Stoica: Exact de ce discutam mai devreme! De fiecare data cand te cerți cu cineva ai impresia că oferi mai mult decât primești. Eh, când a trecut o vreme de al situația respectiva și o reevaluezi, s-ar putea să îți dai seama că ai cam exagerat. Se întâmplă. După ce ai exagerat, ce poți să faci? Îți ceri scuze. Te faci că plouă… Îți aduci aminte când a exagerat celălalt. Toate variantele.

 

Ruxandra Sava: În ce formă de artă te regăsești?

Mihnea Stoica: Film. Punct. Nicio formă de artă nu se compară cu filmul.

Ruxandra Sava: Depinde din ce unghi privești, avocatura poate fi un film horror sau un basm cu happy-end. În realitate, e puțin din fiecare. Cum reușești, în ciuda obstacolelor, să vezi partea plină a paharului și să îți păstrezi umorul?

Mihnea Stoica: Nu cred că se poate fără umor! Partea plină a paharului… Care e partea plină a paharului și care e partea din avocatură care e horror? Partea cu happy-end e partea în care încasezi onorariul, dar partea horror care ar fi? Soluția pe care o capeți și care e disproporționată cu onorariul? Nu știu. Nu sunt un om optimist, dar e o percepție corectă că paharul e suficient de plin: puteam să fim expropriați, puteam să fim bolnavi, puteam să fim altfel decât suntem acum. Și atunci, mulțumesc lui Dumnezeu, văd partea plină a paharului!

 

Ruxandra Sava: Un mesaj pentru cititorii interviului și pentru confrați.

Mihnea Stoica: Votați #007. (râde). Un mesaj? Nu mai credeți în cuvintele astea cum ar fi “carieră”. M-aș încrede mai degraba în cuvinte ca „fericirea are chipul tău”. Nu dați o importanță prea mare profesiei. Profesia este doar un mijloc către un scop, defint de americani drept cautarea fericirii. Evident că nu vă permiteti sa va faceti de râs în profesia asta, dar nu mizati că dacă performați în profesie deveniți automat fericiti. Am avut profesori geniali care au raposat singuri. Vad colege divortate fiindca fug intre nspe temene si colegi care nu stiu in ce clasa le-au trecut sau le-au ramas copiii. Eu va recomand sa va traiti viata, nu viata profersionala! Afirmati-va ca Nea Caisa de la etajul 3, nu ca Maitre X! Si nu ratati Duminica Orbului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s